Comuna Dornesti este așezaă in partea nord-estica a tarii noastre, pe Valea Sucevei, in Depresiunea Rădăuti,
la o departare de 7 Km spre est de municipiul Radauti jud Suceava. Este inconjurata de dealuri spre nord si est (dealurile Dragomirnei),
dealuri ce fac parte din Podisul Sucevei cu o altitudine de circa 360-365 m.
Spre vest orizontul este deschis pana la culmile impadurite ale Sucevitei cu intregul lant carpatic al Obcinelor Bucovinene si la aproximativ 30
km de primele paduri ale Carpatilor Orientali.

Spre sud orizontul se deschide tot mai mult odata cu lunca de pe Valea Sucevei.In trecutul indepartat, terenul dintre satul Saha si Radauti a fost acoperit
cu paduri de foioase – mai ales stejar – care cu timpul au fost defrisate si inlocuite cu pajisti si culturi.
Documentele scrise asupra trecutului indepartat si a originii acestei comune nu se gasesc. O parte din pamantul comunei Dornesti s-a aflat sub stăpânirea Mănăstirii Putna iar o altă parte era stăpânită de un proprietar de pământ căruia îi spunea Dorneanu.

După cucerirea Bucovinei de catre Austria in anul 1775 au aparut primiii colonisti maghiari in Dornesti adusi de stapanirea austriaca carora boierul Dorneanu le-ar fi dat cate 10 ari de pamant ca sa-si construiasca case.

Comuna a fost electrificata pe data de 10 decembrie 1955. In 1951 exista in Dornesti o Topitorie de In si Canepa care a fost desfiintata in anul 1990 deoarece nu se mai cultiva. In locul ei a luat fiinta:

• o moara privata,
• o fabrica de spirt,
• o fabrica de sucuri naturale (NATURFRUCT).

     Tot in acea perioada mai existau in Dornesti  trei ferme (IAS cu Ferma Zootehnica, o crescatorie de vitei Baby-Beef  si o crescatorie de porci). De asemenea exista si o moara de stat – “Moara 8 Mai”, care functioneaza partial si in prezent si o caramidarie.
Comuna Dornesti reprezinta totodata si un nod feroviar si rutier important. De aici se fac legaturi spre Vadul Siret sau Ucraina, Radauti-Putna si spre Suceava.
Actualmente, din punct de vedere economic, localitatea  poate fi considerata dezvoltata deoarece activitatile principale se desfasoara in Gara C.F.R. (trafic de marfuri din si inspre Ucraina), la Vama Dornesti precum si in cateva ateliere particulare de mecanica, tamplarie, o sectie de panificatie, un atelier de prefabricate materiale de constructii, toate cu activitate redusa.
     Comuna Dornesti este compusa din urmatoarele sate:satul Dornesti,satul Iaz (la o distanta de 4 km de Dornesti).

     Alte detalii despre comuna Dornesti
     “Dornesti, comuna in judetul Suceava, pe Suceava; 4.4 mii locuitori (1971); morarit, materiale de constructie, topitorie de in; statie de cai ferate”. Asa glasuia “Micul dictionar enciclopedic – 1972”, referindu-se la aceasta straveche vatra. Aflat in depresiunea Radauti, la intretaierea de drumuri (DN 17A) dintre orasele Radauti si Siret, cu o intindere totala de 32.50 km, avand in componenta sa satul Iaz, Dornestiul se prezinta calatorului ca un mic orasel, datorita frumoaselor case construite de gospodari, dar mai ales prin superba pasarela peste raul Suceava si impunatoarele constructii din centrul comunei, temple ale culturii, scoala si caminul cultural. Dupa decretul imperial din anul 1787, se construieste drumul Ratos-Dornesti, prin care Dornestiul, dar si Rsdsutiul, se leaga de soseaua principala Cernauti-Suceava (DN 2 sau E85), construita intre anii 1783 – 1814 si numita Francisc I.
     Prin Dornesti trece calea ferata internationala Bucuresti-Varsovia si Moscova-Sofia (punct de frontiera Vicsani), dar si linia ferata ce duce spre Radauti (data in exploatare pe 17 octombrie 1889) si continua spre Putna, pe valea superioara a raului Suceava, pana la Nisipitu. Mai nou (4 iunie 1986), s-a dat in folosinta calea ferata Dornesti – Siret, lunga de 16.9 km, ce strabate o parte a podisului Sucevei si duce spre vechea capitala a Moldovei, Siretul (prima mentiune documentara a orasului – civitas – dateaza din 1334).
Situat la 33 km pe calea ferata ce duce spre Suceava, Dornestiul se invecineaza la nord cu orasul Siret, la est cu asezarile Balcauti si Granicesti, la sud cu comuna Satul Mare, iar  sud-vest cu orasul Radauti si la vest cu comunele Fratautii Vechi si Noi. Amplasata in plin Podis al Sucevei, intr-o mica depresiune, pe ambele maluri ale raului Suceava, Dornestiul capata un plus de frumusete, lunca Sucevei conferindu-i o priveliste deosebita.
     Aflat la 7 km de orasul Radauti si la 13 km de orasul Siret, Dornestiul este marginit la nord, est si vest de dealuri cu culmi domoale (altitudinea medie 353 m) pe care se cultiva cartofi, porumb, grau, orz, ovaz, sfecla furajera si de zahar, trifoi etc. Strabatut fiind de raul Suceava, ce ofera privitorului un farmec aparte, intalnesti frumoasa lunca a Sucevii, cu:
plopi, arini, frasini, salcii, pini.

     Din nefericire, omul si-a pus amprenta acestui loc magnific, cadru al serbarilor campenesti si al petrecerii timpului liber la iarba verde, defrisandu-l salbatic si transformandu-l intr-un urias depozit de resturi menajere, mai ales dupa 1989. In plus fermele de animale situate in apropierea raului au distrus o bogata fauna, constand din: eleni, tugi, scobari, porcusori, chiar pastravi,
prin deversarea in albia sa ucigatorul must de animal. In locurile mlastinoase, intalnim rogos, pipirig, piciorul cocosului, coada calului, papura. 
Exista o zona in partea de sud a asezarii, in apropiere de Tehnoforestexport, unde creste laleaua pestrita (caldarusa) – fritillaria meleagris, planta rara, ocrotita de lege, declarata monument al naturii. Mai intalnim ciubotica cucului, sunatoarea (pojamita), trifoiul rosu, sovarful, traista ciobanului, papadia etc. Fondul faunistic al localitatii il formeaza animalele de blana, insectele, care traiesc prin lunca, locuri deschise, camp.
Principalul rau este Suceava, rau de munte si de podis, al treilea ca importanta dupa Bistrita si Moldova, care scalda satul Dornesti, chiar despartindu-l in doua, conferindu-i o frumusete aparte. Lung de 170 km, cu o suprafata a bazinului hidrografic de 2.280 km, format din doua paraie, Izvor si Alunis, raul Sucevei primeste 32 de afluenti.
     Pe teritoriul asezarii noastre, primeste ca afluent din stanga Ruda, ce se varsa in Suceava in apropiere de fosta caramidarie (azi, SC Comidor SRL). De pe malul drept primeste ca afluent paraul Saha, dirijat de mana omului,  confluenta producandu-se in apropierea localitatii Satu Mare.
Clima este temperata de nuanta continentala, extremele termice inregistrate fiind de -32,5° C (27 ianuarie 1954), 33,5° C (8 iulie 1954 – Radauti). Precipitatiile sunt in stransa legatura cu distributia lunara si anuala a temperaturii, cu regimul vanturilor si cu unitatea de relief.

      Istoric
     Satul a existat sigur inca din vremea domniei lui Alexandru cel Bun, poate si mai inainte. Cand in 1490 (DRH A.III, doc.76, p.147-148), Stefan cel Mare a cumparat satul, cu morile pe Suceava si biserica, de la Stanciul si fratii lui, Ivaco si Isaico, acestia au reprezentat hrisoavele prin care dovedeau ca satul a fost al stramosului lor Giurgiu de la Fratauti (este vorba de satul Macicateati, langa apa Sucevei, in zona morii sistematice – 8 Mai – cu intindere in sus catre actualul Maneuti), care l-a primit cu uric de la Alexandru cel Bun, intarit si de urmasii sai, Ilias si Stefan. Satul a fost transmis prin ocina dreapta de Giurgiu fiului sau Mihul, iar acesta fiului sau F. Starostescu care, la randul sau, il lasa mostenire celor trei fii: Stanciul, Ivanco si Isaico. Acestia il vand pentru 400 zloti tataresti, lui Stefan cel Mare. In acelasi an, domnitorul il doneaza manastirii sale de la Putna. Cat timp a stat in subordinea manastirii nu se stie. Iata cum glasuieste documentul: “Io Stefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al tarii Moldovei, facem cunoscut… si am dat si am intarit sfintei noastre Episcopii de la Radauti 50 de biserici cu popi: din tinutul Suceava 44, iar din tinutul Cernauti, 6 biserici cu popi, care acele 50 biserici cu popi au fost date de bunicul nostru Alexandru Voievod.
Incepand cu tinutul Suceava: a 33-a biserica, “la Iuga cel Prost… a 6-a biserica cu popa in Macicatesti, sa asculte de manastirea Putna. Anul 6998 (1440), martie 15”
Documentul din 7006(1498) martie 8, intareste schimbarea si cumpararea proprietatii de la Niagasa si rudele sale pentru diacul Matei: “schimba partia lor din sat Dumesti, di pi Suceava, si inca au dat el in mainele slugii nostrii, lui Matei diiac”.
     Daca localitatea este atestata documentar in anul 1490, respectiv 1498, o parte din actuala  suprafata, si anume cea din dreapta raului Suceava, este daruita in urma unei vanzari-cumparari manastirii Puma in  anul 1468.
Dupa rapirea nordului Moldovei de catre austrieci, timp de 167 de ani, satul isi schimba denumirea in Hadikfalva, fiind colonizat cu unguri (1785-1941). In toamna anului 1940, locuitorii maghiari ai satului Dornesti, fosti colonisti stabiliti in 1785, pun capat convietuirii lor cu romanii in schimbul patriei de obarsie a mosilor si strămosilor lor. Acest lucru s-a produs in mare graba, ca urmare a aplicarii conventiei din 23 sepembrie 1940 dintre Germania si Romania. Ungaria horthysta, cu tobe si surle, iai cheama la sanul ei pe toti maghiarii, astfel ca multe case pana atunci locuite de unguri raman goale prin plecarea acestora in Ungaria, ele fiind ocupate de romanii veniti din diferite colturi ale tarii, in special Moldova si Transilvania.
     Sa trecem insa la alte aspecte din zbuciumata, dar si frumoasa istorie a comunei. Multe personalitati si-au purtat pasii pe aceste locuri. Dupa abdicarea silita din noaptea de 10 spre 11 februarie 1866 a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, dar mai ales dupa inmormantarea sa, Principesa Elena ramase catva timp la Ruginoasa pentru a pune randuiala in starea sa materiala. Era prea prevazatoare ca sa se duca cu doi copii in strainatatete mai inainte de a-si asigura un venit trebuincios cresterii si educarii lor. In ziua de 7 iunie 1873, sosi si fiul sau Alexandru, adus de d-na Aimee de la Tullaye de Varenne si a fost primit inca din gara de la Hadikfalva de Balligot de Beyne (fost secretar al lui Cuza) si de Scarlat Lambrino (cumnatul lui Cuza).
     Sa vedem cum Luceafarul poeziei romanesti si-a purtat pasii prin satul nostru. In vederea organizarii serbarii de la Putna (15/27 august 1871), Mihai Eminescu impreuna cu ceilalti patrioti romani calatoresc cu trenul de la Cernauti la Dornesti, apoi cu trasurile pana la Radauti si de acolo la Putna.
“Exista in cartile de istorie nu numai un raspuns al fiecarei generatii la unele probleme ale dezvoltarii umane, ci si un miez care te intereseaza intotdeauna: sunt invataminte reflectiile, gandurile si sentimentele incrustate de istorie, pe care n-avem dreptul sa nu le cantarim inca o data cu sufletul si mintea noastra” (Dimitre Onciul si filozofia istoriei, de dr. Mihai Iacobescu, Anuarul muzeului jud.Suceava, IV 1977, p.145).

 Muzeul Furman
    Oameni care “sfintesc locul”:
    Radu Furman, un om care si-a “impartit curtea intre trandafiri si istorie”
    Un calator care ajunge la Dornesti si ar dori sa cunoasca una dintre familiile de gospodari ale localitatii, cu siguranta va fi indreptat catre familia Furman. I se va spune sa caute o casa frumoasa cu etaj, cu flori la intrare si cu sera in curte, dar mai cu seama va fi indrumat sa viziteze “Muzeul Furman”, un muzeu care incearca sa reconstituie istoria acestei comune.
    Hadikfalva
    Paminturile comunei Dornesti, care-au apartinut candva boierului Dorneanu, au fost locuite dintru-nceput pe dealul dinspre nord, iar dupa ocuparea din anul 1774 a nordului  Moldovei de catre Austria si anexarea Bucovinei la Imperiul Habsburgic au fost adusi in aceasta zona primii colonisti secui care s-au asezat (intre 1784 – 1786) in citeva sate pe care le-au numit Hadikflva (Dornesti), Andreasfalva (Maneuti) sau Joseffalva (Vorniceni). Hadikfalva, colonia de secui intemeiata la propunera guvernatorului militar al Bucovinei, generalul Karl Freihher von Enzenberg, a luat numele generalului-comandant al Galitiei, presedintele Consiliului Aulic de Razboi, Andras Hadik. Scriptele imperiale aratau catre mijlocul anului 1786 un numar de 775 de familii, sau 2350 de maghiari, traitori in Bucovina.
    Peste sase decenii, in 1846, statistica oficiala semnala existenta unui numar de 5446 de maghiari bucovineni care se ocupau in principal cu cultivarea pamintului si cresterea vitelor. Populatia maghiara din Hadikfalva, fluctuanta in functie de capriciile istoriei, era procentual, la sfirsitul primului deceniu al secolului al XX-lea (cind Imperiul Austro-Ungar mai avea putin pina la dezintegrare), de cca. 90% din totalul locuitorilor localitatii. Peste doua decenii, la recensamintul din anul 1929, procentul era aproape neschimbat.
    Din 4636 de locuitori la Hadikfalva traiau 4213 maghiari, 150 de evrei, 97 germani, 66 de polonezi, 62 de romani, 44 ruteni si 4 slovaci. Dupa repatrierea din anul 1941, maghiarii au disparut aproape complet din zona. Un raport din anul 1974 al Postului de Militie din Dornesti catre Inspectoratul Judetean Suceava al Ministerului de Interne consemna faptul ca populatia comunei, de 4200 de locuitori, era omogena in proportie de 95.3% romani, iar restul:

• ucraineni 3.5%,
• poloni 0.7%,
• maghiari 0.2%,
• lipoveni 0.2%,
• evrei 0.1%”,

    Structura populatiei “pe clase si ramuri de activitate” fiind in proportie de:

• 44% muncitori,
• 51% agricultori,
• 5% functionari si intelectuali,

    din care erau “luati in evidenta 8 legionari, 2 PNL-isti, 4 sectanti, 2 condamnati politici, 1 adventist de ziua a saptea, 1 repatriat, 1 care a facut parte din grupa SS, 1 fost politist, 1 fost jandarm, 1 criminal de razboi care a facut parte din reteaua de spionaj germana”.
  
    Ultimul evreu din Dornesti
    Preocupat de istoria comunei, de adunarea si conservarea urmelor materiale si spirituale ale acestei enclave preponderent maghiare in inima Bucovinei, Radu Furman, care culmea, este ultimul evreu din Dornesti, este un personaj extrem de interesant. In curtea casei sale, cioplit de sculptorul Emil Ianus, intr-un trunchi de stejar, se inalta Stalpul Familiei, care urmareste spita Furmanilor, pe linie paterna, de la inceputul secolului al XIX-lea, pornind de la strabunicii Hers – Jeti, pana la nepotii sai de azi, cu loc lasat liber, pe partea cealalta a stalpului, pentru alte zece generatii care vor purta mai departe numele familiei. De la parintii sai, Victor si Domnica (tatal de loc din Cerepcauti, iar mama din Siret) toate prenumele descendentilor s-au romanizat. Radu si Maria Furman au trei copii, doi baieti si o fata. Corneliu, fiul de la care am aflat de existenta muzeului de la Dornesti, este inginer electronist si s-a specializat in SUA in managementul hotelier si, dupa ce a fost administrator al Hotelului King Solomon din Ierusalim si a locuit doi ani la Londra, a venit acasa, la Dornesti, sa continue ceea ce a inceput tatal sau.
   

    A devarata cultura a lui Radu Furman
    Pentru ca “batrinul” Furman (pe 15 ianuarie, odata cu aniversarea lui Eminescu, va implini virsta de 60 de ani), care dupa absolvirea liceului a urmat scoala de librari, dupa ce a lucrat 18 ani ca librar in Dornesti s-a apucat de horticultura. Aceasta a fost si a ramas marea lui pasiune din care si-a facut o profesie (desi s-a pregatit ca autodidact) pe care o practica si astazi.
    Cu 40 de ani in urma, cand s-a casatorit, a lasat pentru ultimul moment cumpararea florilor pentru buchetul miresei si n-a mai gasit. A venit cu un buchet de flori artificiale si cand cea pe care si-a ales-o de sotie a izbucnit in plins, i-a promis ca va avea toata viata parte de flori. Si s-a tinut de cuvint. S-a ocupat cu cultivarea florilor, a devenit un profesionist in domeniu, a construit o sera (de 150 m.p. pe care o incalzeste cu deseuri de lemn si cu rumegus), iar in prezent are una dintre cele mai mari culturi private de trandafiri din tara. Un hectar de trandafiri, pe care cultiva peste o suta de soiuri, intre care si cateva fara spini aduse din Israel si Germania.
    Un perimetru imprejmuit cu gard dublu in care patruleaza cativa dulai ciobanesti (“starostele” si cel mai destoinic se numeste Haiduc) care asigura paza.
    Ferma Furman, cu cele 8 ha de pamant, din care unul cultivat cu trandafiri, se afla pe o culme in afara zonei locuite a Dornestiului si, desi locul este inalt, dispune de o captare de apa (pe care Radu Furman doreste s-o transforme in helesteu cu peste) si de o fantana (cu cumpana) adanca de 9 metri, la care panza de apa se afla la numai un metru de la nivelul solului. Pe terenul acela, pe care si-a propus sa faca solarii acoperite cu folie pentru care si-a procurat deja bulbi de lalele din Olanda, a plantat pana acum peste 6000 de puieti de copaci care vor constitui perdele de protectie. Ca sa lucreze cum se cuvine hectarul de trandafiri si-a cumparat (cu 1000 de dolari) o prasitoare mecanica.
    “De doi ani lucrez la aceste culturi”, mi-a marturisit el. “Mi-am propus ca trei ani la rand sa investesc si abia apoi sa obtin beneficii”. Se uita apoi la mine si spune: “Ati venit pentru muzeu, dar aceasta este adevarata mea cultura”.

    Un muzeu cu peste 1000 de piese, de la un meteorit cazut pe teritoriul comunei Dornesti, pana la mantaua de militar patata de sange a singurului dornean cazut la Revolutia din 1989
    Intr-adevar, desi am venit sa vizitez muzeul, Radu Furman m-a dus mai intai sa vad hectarul cu trandafiri. Dar si muzeul m-a uimit peste masura. Inchipuiti-va ca acest om achizitioneaza pentru colectiile sale, cu o cheltuiala considerabila, o multime de obiecte, de documente, de carti sau piese de medalistica si numismatica. Intr-un spatiu anex al unui corp de cladire independent de vila in care locuieste, expuse la vedere, pe poliţe special amenajate, protejate de un acoperis care se sprijina pe piesa esentiala a muzeului (cea de la care a pornit ideea realizarii acestuia), o grinda masiva de brad de la una din casele unguresti ale satului (pe care se vede incrustata data de 23 iunie 1880), se insiruie o multime de obiecte vechi, dar bine pastrate. Sunt, dupa cum spune Radu Furman, “peste 1000 de piese, toate foarte interesante” si prima pe care mi-o arata este o piatra neagra si lucioasa care se dovedeste a fi un meteorit (unul din cele 6 din tara) cazut chiar pe teritoriul comunei Dornesti.
    “Piatra”, pe care i-a dat-o invatatorul Gheorghe Aga, a fost testata si confirmata ca atare la un laborator din Bucuresti. Si-apoi urmeaza o avalansa de explicatii: “Acesta este un bezoar, un bulgare scos din stomacul unui taur (aproape sferic, cafeniu, lucios si foarte usor), iata aici un aparat de fotografiat Kodak, de la inceputul secolului trecut, aceasta este teava unei pusti gasite in clopotnita bisericii, aici este o baioneta de la o pusca din Razboiul de Independenta, acesta este un obuz (si-mi povesteste cum l-a achizitionat cu 100.000 de lei de la un om din Pufesti, “care batea pe el o sapa” si care, culmea i-a aratat in sura unul neexplodat, pe care-l tinea acolo de 30 de ani), aceasta este o cutie de gaz Zyklon cu care erau exterminati prizonierii din lagarele de concentrare naziste…”. Si insiruirea obiectelor continua:

• o rasnita veche de aproape 200 de ani (“care a salvat de la foamete multa lume pentru ca puteai sa rasnesti numai o mana de porumb pentru o mamaliga”),
• un cufar de zestre pictat, o trasca (o panza de fierastrau, “bunicul gaterului”),
• o multime de scule gospodaresti (mielite, roti de tors, cintare de stina),
• lampi de iluminat si felinare de toate felurile,
• fiare de calcat cu carbuni,
• calapoade de cizmarie,
• o harta cadastrala a Dornestiului din anul 1912,
• cateva casti militare cu insemnul coroanei regale,
• masti de gaze de diverse modele,
• fotografii (cu locomotive cu abur si cu vechea gara din localitate, sau cu cea mai batrina femeie din Dornesti, Domnica Nastasiuc, care a trait 101 ani si jumatate si s-a stins cu doi ani in urma), careia-i pastreaza bastonul in muzeu.

    Imi arata apoi un portret fotografic al celei care a fost in anul 1930 “Miss Bucovina” la Cernauti, Filofteia Livescu (matusa scriitorului Lorin Fortuna), care, in anul 1965, fiind casiera la Cooperatie, i-a platit primul salariu de librar. Si ma duce catre capatul rafturilor unde scoate de sub o invelitoare protectoare mantaua de militar patata de singe a singurului dornestean cazut la Revolutia din decembrie 1989, Cristian Seredenciuc, elev la Scoala Militara de la Sibiu. Multe alte obiecte de colectie, carti, documente, piese de numismatica (achizitionate de el sau de fiul sau in drumurile facute la Paris, la Londra sau la Ierusalim), un ceas “Omega” functional cu inscriptia “Paris 1900”, sunt pastrate in casa.

    “Ce sa fac asta mi-a placut? Eu doar am inceput, copii mei sunt cei care vor continua!”
    Sunt multe, foarte multe de spus si fiecare obiect din muzeu are povestea lui pe care Radu Furman o cunoaste in amanunt. Muzeul, dar si activitatea sa de horticultor sint deja cunoscute peste hotare. “In fiecare vara – spune el – vin aici intre 6 si 10 autocare cu turisti”. Bela Antal, un scriitor nascut in Dornesti care traieste acum in Ungaria, a scris despre el intr-o carte pe care i-a trimis-o cu dedicatie. Un grup de bulgari care l-au vizitat, intre care se aflau si citiva reporteri, au fost foarte incintati de ceea ce au vazut. A aparut un material in presa bulgareasca si i-au trimis ziarul. In Revista “Practic – Idei pentru casa, gradina si apartament” nr.8/2004 cineva scrie ca Radu Furman si-a “impartit curtea intre trandafiri si istorie”. Se uita la mine si-mi spune cu un aer parca vinovat: “Ce sa fac daca asta mi-a placut? Eu doar am inceput, copiii mei sint cei care vor continua!”